Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/brasovev/public_html/wp-includes/wp-db.php on line 1261
Brasov Events
Brasov Events
Vremea in
  • : 0C
  • Cum a împărţit Consiliul Judeţean banii de arierate şi pentru situaţii de urgenţă pe localităţi

    10:49 29 October, 2014

    Plen Consiliul Judetean Brasov delegare atributii Mihai Pascu (8)23 de primării din judeţul Braşov au primit bani pentru echilibrarea bugetelor locale şi plata arieratelor din cotele defalcate din TVA alocate de Guvern Braşovului la ultima rectificare bugetară. Împărţirea banilor a fost negociată de liderii grupurilor politice din cadrul Consiliului Judeţean Braşov, iar pentru situaţii de urgenţă au mai fost alocate fonduri suplimentare din fondul de rezervă al fondului judeţean, ţinând cont că sumele din TVA au fost în cuantum de 1.992.000 de lei, insuficiente în comparaţie cu necesităţile. Astfel, la solicitarea consilierilor democrat – liberali, faţă de cele 40.000 de lei primite iniţial, Rupea, Victoria şi Homorod au mai primit încă 40.000 de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziţia preşedintelui CJ Braşov. Totodată, municipiul Codlea a primit 150.000 de lei pentru lucrări de reabilitare străzi.

    Redistribuiri de sume între localităţi

    Pentru lucrări în regim de urgenţă la acoperişurile unor unităţi şcolare au fost virate 150.000 de lei comunei Parău şi alte 50.000 de lei comunei Beclean. Bani în plus din fondul de rezervă al CJ Braşov au mai fost daţi şi comunei Homorod, 82.500 de lei (pe lângă cele 40.000 de lei din cote defalcate), şi câte 50.000 de lei la Recea, pentru plata arieratelor, şi la Şinca Nouă, pentru lucrări la apă şi canalizare, ţinând cont că aceste două localităţi nu primiseră fonduri din cote defalcate la această rectificare. Alte sume alocate în şedinţele precedente din fondul de rezervă unor localităţi din judeţ au fost redistribuite.

    „Am alocat într-o şedinţă precedentă 800.000 de lei pentru lucrări la Cetatea Făgăraşului, dar ţinând cont că eram în afara perioadei din contractul de asociere cu Primăria, banii au fost redistribuiţi, respectiv 300.000 de lei Primăriei Făgăraş pentru drumuri şi alte 500.000 de lei Râşnovului. Totodată, şi în cazul comunelor Bran şi Ticuş, care au avut alocate câte 30.000 de lei pentru actualizarea PUG-ului, destinaţia sumelor a fost schimbată. În cazul comunei Sâmbăta, s-a făcut doar o corectare a sumelor repartizate, ţinând cont că s-au dat bani în două tranşe, respectiv prima dată 20.000 de lei şi apoi 10.000 de lei, totalul de 30.000 de lei fiind necesar pentru lucrări la albia unui râu, unde au fost probleme după o viitură. Toţi banii alocaţi din fondul de rezervă sunt pentru situaţii de urgenţă, iar primarii care au solicitat aceste sume vor prezenta documente justificative în acest sens”, a explicat vicepreşedintele CJ Braşov Mihai Pascu.

    Economii de peste 4,5 milioane de lei, din bugetul propriu al CJ Braşov

    Pe primele trei trimestre ale acestui an, din bugetul propriu al CJ Braşov şi al instituţiilor subordonate s-au identificat peste 4,5 milioane de lei care nu fuseseră cheltuite până la această dată. „Aceste economii dacă nu le vom redistribui riscăm să rămânem cu ele necheltuite. Este vorba de bani alocaţi pentru diverse cheltuieli care nu au mai putut fi efectuate, cum ar fi pentru reînnoirea parcului auto, ţinând cont că «Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional» a fost anulat sau cheltuieli de personal prevăzute, dar pentru care nu s-au mai făcut angajări”, a explicat Mihai Pascu. La această sumă economisită s-au mai adăugat alte aproape 2 milioane de lei, de la Guvern. Banii au fost alocaţi cu precădere pentru sistemul sanitar, respectiv pentru dotarea cu aparatură la Spitalul Judeţean (echipamente pentru secţia de transplant renal), la Maternitate şi la Spitalul de Boli Infecţioase, dar şi pentru lucrări la Spitalul de Copii. Alte 8.400 de lei au fost date Şcolii Profesionale din Codlea pentru funcţionare.

    Repartizarea sumelor din cote defalcate pentru plata arieratelor, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru proiectele de infrastructură

    Localitate    Sumă alocată
    Predeal    100.000 lei
    Rupea    40.000 lei
    Victoria    40.000 lei
    Apaţa    95.000 lei
    Augustin    88.000 lei
    Caţa    70.000 lei
    Comăna    80.000 lei
    Drăguş    129.000 lei
    Feldioara    80.000 lei
    Hârseni    100.000 lei
    Homorod    40.000 lei
    Mândra    90.000 lei
    Măieruş    80.000 lei
    Ormeniş    55.000 lei
    Prejmer    130.000 lei
    Racoş    65.000 lei
    Sâmbăta de Sus    125.000 lei
    Sânpetru    80.000 lei
    Tărlungeni    75.000 lei
    Teliu    70.000 lei
    Ucea    200.000 lei
    Ungra    100.000 lei
    Voila    60.000 lei

    Lasa un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.

    Stiri de ultima ora

    Calendar

    Calendar

    December 2017
    M T W T F S S
    « Dec    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031

    Inscrie un eveniment